Ziua Romaniei

După unirea Transilvaniei cu România, și ziua de 1 Decembrie a devenit o zi de sărbătoare națională, fiind sărbătorită mai ales în Transilvania[25]. Nefigurând însă printre sărbătorile naționale legalizate oficial, ziua de 1 Decembrie a căzut în uitare.

În anul 1990, după revoluția anticomunistă din anul 1989, parlamentul dominat de FSN a refuzat propunerea venită din partea opoziției, de a adopta ziua de 16 decembrie drept sărbătoare națională a României. Pe fondul confruntărilor interetnice de la Târgu Mureș din martie 1990 și a mineriadei din 13-15 iunie 1990, Parlamentul României a adoptat la 31 iulie 1990 legea nr. 10 din 1990, prin care a fost abrogată Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 August ca sărbătoare națională și a proclamat în locul ei ziua de 1 decembrie drept sărbătoare națională.[26] Legea 10 din 1990 nu precizează semnificația sau motivul alegerii zilei de 1 decembrie drept zi națională a României.

Legea adoptată în 1990 de parlamentul dominat de FSN și promulgată de Ion Iliescu a avut în vedere pe de o parte combaterea simpatiilor legate de tradiția monarhică a României, cu sărbătoarea națională istorică pe 10 mai, dar și contracararea solicitării opoziției anticomuniste, de adoptare a zilei de 16 decembrie drept sărbătoare națională.

Alegerea zilei de 1 Decembrie, deși neexplicit, a făcut trimitere la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România în 1918, respectiv la Proclamația de la Alba Iulia, care a avut loc la 1 decembrie 1918. Alegerea acestei zile ca sărbătoare națională a României a fost văzută drept un afront adus minorității maghiare din România, pentru care ziua de 1 decembrie a însemnat o pierdere politică.

Prima zi națională de 1 decembrie, ale cărei festivități centrale s-au desfășurat în 1990 la Alba Iulia, a fost marcată de polarizare politică, discursul lui Corneliu Coposu, liderul de atunci a obiectivei anticomuniste, fiind întrerupt în mai multe rânduri de huiduieli.[28] Petre Roman, prim-ministrul de atunci, s-a arătat încântat de întreruperea repetată a discursului liderului opoziției, ceea ce l-a făcut pe președintele Ion Iliescu să-i dea un semn cu mâna pentru ca să înceteze, gest filmat și difuzat pe larg de mass media.

Istoricul Neagu Djuvara a arătat într-un interviu acordat TVR, în anul 2011, că alegerea zilei de 1 decembrie de către regimul Iliescu a fost una conjuncturală, explicând că la 1 decembrie 1918 a avut loc doar Unirea Transilvaniei și a Banatului cu România, pe când celelalte provincii istorice, respectiv Basarabia și Bucovina, au fost unite la date diferite.

Prima atestare documentară a unei sărbători naționale, este anul în 1860, când Kogălniceanu propune aprobării Domnului prima inițiativă în acest sens: „...Subsemnatul are dar onoarea a propune Înălțimii Voastre să binevoiți a încuviința ca în viitor numai 24 Ianuarie să se serbeze în Principatele Unite, ca Sărbătoare Națională, ca ziua care făcându-vă Domnitorul României, v-au încredințat prin însuși această nobilă misie de a realiza marea dorință și trebuință a Națiunii Noastre“. Vodă Cuza a aprobat propunerea la data de 27 decembrie 1860 sv.

Începând deci cu 1861, ziua de 24 ianuarie a început a fi sărbătorită cu mult fast.[8]

După abdicarea lui Cuza, ziua de 24 ianuarie a decăzut în importanță, fiind totuși în continuare sărbătorită, mai ales în Moldova[9], dar pierzând întâietatea în fața zilei de 10 Mai.

Deși în cursul vremii au existat mai multe încercări de a restabili în mod oficial și data de 24 ianuarie drept sărbătoare națională de prim rang, acest lucru a putut fi realizat abia în 1920

ihttps://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_na%C8%9Bional%C4%83_a_Rom%C3%A2niei